Mai ai timp anul acesta să mai faci ceva de Ziua Îndrăgostiţilor?

posted in: Diverse, Valentine's Day | 2

Inimioara

Mai sunt doar câteva zile până la Ziua îndrăgostiţilor

Sincer, nici eu nu stau foarte bine cu ideile în ultima vreme. Timpul trece foarte repede şi ideile vin din ce în ce mai greu sau chiar deloc.

Eu mă plâng fiindcă pe moment nu am inspiraţia de care am nevoie.

Dar de ce îmi bat capul atâta? De ce nu pot ieşi cu iubita în oraş la o cină romantică şi gata?

Până la urmă nu ar fi nici asta o problemă. Important este să îi demonstrez dragostea mea, să îi arăt că este cea mai importantă persoană din viaţa mea.

Adevărul este că oricând putem mânca o cină în oraş şi oricând putem fi romantici. Dar de Ziua Îndrăgostiţilor este musai să o fac să se simtă specială şi să vadă cât de importantă este pentru mine.

Am 5 idei pentru o surpriză de Ziua Îndrăgostiţilor. Tu care crezi că ar avea cel mai mare succes?

1. Dacă faci comandă de pizza pentru o seară romantică acasă, atunci roagă-i pe cei de la restaurant să îţi taie pizza în formă de inimă.

2. Citeşte printre rânduri

Am mai scris despre o surpriză în care poţi recicla o carte veche pentru a obţine un zâmbet proaspăt. Însă, azi vom folosi o carte pentru a transmite un mesaj amoros codat.

Împrumută cartea pe care o citeşte la momentul actual partenerul / partenera ta, dar fără să afle. Gândeşte-te la o declaraţie scurtă de dragoste, cum ar fi „Tu mă completezi”. Du-te cu câteva pagini înainte paginii unde a lăsat semn că a rămas şi subliniează cu creionul fiecare caracter al declaraţiei. Ceva de genul acesta:

declaratie de dragoste codata_carte

pagină din cartea “O foarte lentă maşină a timpului” de Ian Watson

Dacă vrei poţi să îi faci o invitaţie la o întâlnire romantică.

3. O scrisoare amoroasă recomandată

Ai nevoie de o coală A4, o cutie cu creioane de colorat şi un plic. Desenează într-un stil mai copilăresc:

– două personaje care se ţin de mână plimbându-se pe un câmp sau pe plajă,

– un soare mare şi zâmbăreţ,

– un mare „TE IUBESC PUIULE” şi

– orice îţi mai trece prin cap.

Foloseşte cât mai multe culori posibil.

Acum bagă desenul în plic. Dacă poţi, scrie informaţiile de pe plic “la calculator”. La destinatar pune adresa jumătăţii tale, iar la expeditor pune adresa Fiscului sau Departamentului Sănătăţii. Şi ca să pară cât mai oficial, îţi recomand să o trimiţi cu recomandare.

4. Recită-i o poezie romantică

Nu conteaza dacă eşti băiat sau fată, tot o să lase o impresie bună.

Caută o poezie de dragoste care îţi place ţie şi eşti sigur că poţi să o memorezi. Eu îţi recomand “De câte ori iubito” de Mihai Eminescu sau, dacă e o persoană mai comică, ai putea încerca şi “Căţeluş cu părul creţ”. Apoi, planifică momentul în care ai să îţi reciţi versurile amoroase.

5. Pune-ţi partenerul pe coperta unei reviste

Gândeşte-te ce revistă care i-ar place jumătăţii tale. Pentru această misiune o să ai nevoie de o poză calitativă cu iubitul / iubita ta.

Pasul următor este să recreezi coperta revistei. Asta poţi face singur în Photoshop sau poţi apela la un profesionist. Apoi printezi coperta pe o foaie cartonată ca să semene exact cu revista respectivă şi te duci apoi la un chioşc de presă, cumperi revista şi lipeşti creaţia ta peste coperta actuală.

Te înţelegi cu vânzătorul să o pună înapoi pe raft la vedere. Astfel, când ai să treci „din întâmplare” pe la acelaşi chioşc de presă cu jumatatea ta, s-ar putea să observe aceea revistă din greşeală. Şi dacă nu observă din greşeală, îi atragi tu atenţia cu replica „Ce bine arată gagica aia / gagiul ală de pe copertă!”

Idei de surprize se găsesc, importantă este dragostea

Eu ţi-am înşirat câteva idei care mi s-ar părea mie interesante pentru Ziua îndrăgostiţilor. Dar, am impresia că tu ai o idee mult mai bună decât ce ţi-am propus eu.

Chiar sunt sigur de chestia asta, fiindcă tu îţi cunoşti cel mai bine jumătatea şi ştii deja cum îi poţi dărui cel mai mare zâmbet.

Îţi urez succes,

Shorin

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog frumos să îl dai mai departe printr-un share ca să ajuţi şi alţi prieteni care sunt în pană de idei!

Dacă te-am ajutat în vreun fel, te rog să dai like la această pagină.

Dacă vrei să primeşti idei de surprize şi cadouri regulat, te rog, abonează-te la Newsletter.

 

2 Responses

  1. Dorian

    Ideile astea trebuiesc puse in practica in functie de fiecare persoana si de pretentiile fiecaruia…consider ca lucrurile simple sunt cele mai frumoase, fara sclipici si efecte soc 🙂 !

Leave a Reply