Surpriza la birou cand nu ai timp de cadou

posted in: Surprize | 0

cadou uitat

S-a întâmplat sǎ te ia pe nepregǎtite aniversarea sau onomastica unui coleg de muncǎ? Nu ai pregǎtit nimic și nici nu ai avut ce sǎ îi cumperi rapid?

Iatǎ ce idee trǎznitǎ am avut când am aflat, pe drum spre serviciu, cǎ este Sf. Constantin și nu pregǎtisem nici o surprizǎ colegului nostru sǎrbǎtorit. Ce fel de „surprizeri wow” suntem, dacǎ am fi lǎsat momentul sǎ treacǎ neobservat?

Pregǎtirile

Era dimineatǎ și știam cǎ trebuie sǎ ne grǎbim ca sǎ nu ne prindǎ în mijlocul pregǎtirilor. Am cumpǎrat o pungǎ de madeleine. Am am dat 3 lei pe ea (celebrele madeleine in pungǎ albastrǎ). De ce madeleine? Altceva dulce și gustos nu am gǎsit la magazinul de pe drum.  🙂

Ideea era urmǎtoarea: mimarea unei loterii. Sǎrbǎtoritul trebuia sǎ extragǎ bileţele haioase pânǎ nimerea bileţelul norocos.

extragerea norocoasa

Am ajuns la birou și ne-am apucat sǎ tǎiem șase coli albe de xerox în forme care sǎ ne permitǎ sǎ facem mini-cutiuţe. Am improvizat deoarece nu aveam timp să urmăm indicaţiile de pe internet. Am pus câte o madeleinǎ în fiecare cutiuţǎ și am legat-o cu sfoarǎ. Chiar era sfoarǎ! La birou avem sfoarǎ de legat sacii … și pe aceea am folosit-o, deoarece nu aveam cum sǎ facem cutia sǎ stea în picioare.

cutia cu sfoara

Totul trebuia sǎ fie fǎcut în mare grabǎ, așa cǎ nu am avut timp sǎ cosmetizǎm prea mult. Aspectul cutiutelor era unul rustic.  🙂

Pe câteva bucǎţele de hârtie am scris mesajele haioase necâștigǎtoare precum:

„Eşti norocosul câştigător al unui zâmbet! Următorul bilet îţi poate aduce surpriza.”

„Fii încrezător în şansele tale şi lasă-te purtat spre surpriza care te aşteaptă.”

„Cald, cald, cald! Din ce în ce mai cald … surpriza se apropie!”

„Felicitări! Ai extras un zâmbet de la noi şi încă o şansă la surpriză!”

Desigur, tu poţi scrie orice te caracterizeazǎ și îl va face pe sǎrbǎtorit sǎ zâmbeascǎ.

Mesajele noastre norocoase sunau cam așa:

 „La mulţi ani! Colectează premiul de la cea mai tare Oana din birou!”

„Felicitări! Da, ai citit bine! O să ai parte de fericire şi de o surpriză!”

„La mulţi ani! Ai dat lovitura şi ai câştigat surpriza!!!”

Cupa Surprize WOW

Am împachetat rapid hârtiuţele și le-am pus într-un pahar de plastic pe care am scris „Cupa cu Surprize WOW”. Ne-am fi dorit un bol de sticla ca sǎ parǎ mai oficial, dar colega din biroul vecin nu venise…iar bolul era la ea. Prin urmare, a trebuit sǎ ne adaptǎm. Trǎiascǎ fabrica de plastice și markerul permanent!

Surpriza

Am așezat totul pe birou și am așteptat. Am așteptat, am așteptat….am așteptat. Colegul a tot întarziat! Ne pǎrea rǎu cǎ ne-am grǎbit și nu a ieșit totul la mare artǎ.

Punctul culminant

Oricum, nu se aștepta la surprizǎ. A fost chiar foarte „ghinionist”: a extras din „cupǎ” multe bileţele necâștigǎtoare pânǎ a nimerit pe cel care i-a adus o madeleinǎ. Surpriza a fost distractivǎ. Credem cǎ se aștepta sǎ gǎseascǎ lucruri diferite în cutiuţe. Totuși, a râs de fiecare datǎ când îi spuneam cǎ : „Ai câștigaaaat…..același lucru!”

L-am lǎsat sǎ câștige patru madeleine. Pe ultimele douǎ le-a câștigat și le-a mâncat Dani. 🙂

Desigur, poţi pune în cutiuţe tot ce iţi trece prin cap: dulciuri, radiera nouǎ cumpǎratǎ pentru tine, bricheta uitata de el pe biroul tǎu și multe altele. Poate chiar vorbesti cu colega de birou. Ea sigur nu a uitat de onomasticǎ! În cazul în care a cumpǎrat un cadou mic, care încape în cutiuţǎ, o rogi sǎ participe la surpriza ta.

Cum ţi se pare ideea noastrǎ? Ai trecut printr-o situaţie asemǎnǎtoare și a trebuit sǎ inventezi ceva rapid? Povestește-ne!

Oana

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog frumos să îl dai mai departe printr-un share ca să ajuţi şi alţi prieteni care sunt în pană de idei!

Dacă te-am ajutat în vreun fel, te rog să dai like la această pagină.

Dacă vrei să primeşti idei de surprize şi cadouri regulat, te rog, abonează-te la Newsletter.

Leave a Reply