Da-i încă un motiv să te iubească – o scrisoare de dragoste unică

posted in: Scrisori | 0

SCRISOARE DE AMOR
Dacă ţi-a plăcut scrisoarea de mulţumire, atunci o să iubeşti această declaraţie de dragoste pentru viitorul tău soţ / soţie

Ştiu că am început să scriu cam des despre scrisori amoroase, dar ai răbdare şi citeşte mai departe fiindcă o să îţi placă.

De-a lungul vieţii ai parte de mai multe momente importante alături de acel cineva special:

– prima oară când v-aţi văzut,

– primul sărut,

– prima ceartă,

– cerea în căsătorie,

– primul copil,

– nunta de argint şi multe altele.

Ideea care este? E bine să marchezi aceste puncte din viaţa ta printr-un fel sau altul: o hartă cu amintiri, o petrecere surpriză, o cină romantică, un cadou mai special sau orice altceva ar pune zâmbetul pe buzele partenerului tău.

Chiar dacă nu sunteţi în cele mai bune toane în acea perioadă, îţi zic sigur că este spre binele amândurora să faci acel efort pentru vă bucura unul de altul.

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

O scrisoare pentru un eveniment special în viaţa voastră

Indiferent ce surpriză ai de gând să pui în practică, cheia este să îţi transmiţi sentimentele într-un mod cât mai sincer, şi dacă se poate original. După cum ai văzut deja, eu sunt adeptul scrisorilor romantice. Niciodată nu cred că o să ajungă să fie demodate sau să nu stârnească un zâmbet pur.

În următoarele rânduri o să îţi dau un exemplu de o scrisoare pe care ai putea să o dăruieşti, alături de un cadou, pentru viitorul tău soţ sau soţie în luna de miere. Însă dacă o modifici un pic, poţi să o foloseşti şi cu altă ocazie.

Iubita mea soţie,

Îmi este o mare plăcere să te numesc soţia mea, şi să fie adevărat atât legal, cât şi în ochii lui Dumnezeu. Este minunat!

Din totdeauna mi-am dorit o dragoste precum cea pe care mi-ai dăruit-o tu, dar nu am avut pretenţia să găsesc o minune ca tine.

Tu eşti un înger pe pământ. De multe ori mă uit la tine şi nu îmi vine să cred ce văd, ce miros, ce simt în braţele mele. Am impresia că este un vis mult prea frumos. Sper că acest vis să nu se termine vreodată.

Scumpa mea, eu te iubesc! Te iubesc de foarte multă vreme. Cred că te-am iubit de la bun început, numai că nu mi-am dat seama încă de atunci.

 Adevărul este că nu prea am avut de ales. Când Dumnezeu pune un înger în viaţa ta, cred că eşti obligat să îl iubeşti.

Mă bucur că ai apărut. Mă bucur că drumurile noastre s-au intersectat şi au devenit unul singur, un drum care a pornit din răsărit şi merge către apusul infinit.

Aş dori să îţi descriu dragostea mea pe care o port pentru tine, dar nu cred că aş reuşi vreodată să o măsor, să o cântăresc sau să o cuantific prin unităţi de măsură inventate de om. Tu mi-ai dăruit o avere inestimabilă, mi-ai dăruit dragoste, speranţă, căldura ta sufletească şi multe, multe altele.

Te iubesc cu tot sufletul meu şi promit că:

–  îţi voi dărui tot ce voi avea,

– îţi voi apăra viaţa ta, chiar şi cu preţul vieţii mele,

– voi căuta mereu să te fac fericită şi

– să îţi îndulcesc viaţa sub orice formă posibilă.

Ştiu că traseul nostru pe acest pământ nu o să fie unul uşor, nimic bun în viaţă nu este, dar o să preţuiesc fiecare metru parcurs alături de tine. Oricât de greu o să fie, eu nu vreau şi nici nu o să vreau vreodată să fiu în altă parte decât alături de puiul meu.

Tu mi-ai dăruit cheia inimii tale şi cu această ocazie vreau să îţi redăruiesc cheia sufletului meu şi inima mea cu totul.

Te iubesc până în adânci bătrâneţi, şi nu numai.”

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Sper ca această scrisoare să te fi inspirat şi să îţi vină în ajutor într-un moment cu adevărat special din viaţa voastră.

Amintiri plăcute,

Shorin

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog frumos să îl dai mai departe printr-un share ca să ajuţi şi alţi prieteni care sunt în pană de idei!

Dacă te-am ajutat în vreun fel, te rog să dai like la această pagină.

Dacă vrei să primeşti idei de surprize si cadouri regulat, te rog abonează-te la Newsletter.

Leave a Reply