O surpriză gătită ca la mama acasă

posted in: Diverse | 0

gatit ca la mama acasa

Tu când ai gătit ultima oară?

Sau, mai degrabă, ce ai gătit ultima oară?

Ai folosit o reţetă de-a lui Jamie Oliver sau ai încercat să recreezi un fel de mâncare pe care ai văzut-o aseară la Master Chef?

După cum ai văzut deja, mai toată lumea găteşte zilele astea, indiferent dacă le este foame sau nu. Nu ştiu exact cum a început moda asta, dar după părerea mea, e un trend gustos.

Te încurajează să petreci mai mult timp alături de cei dragi şi să încerci lucruri la care de mult te gândeşti, dar mereu ziceai „cu altă ocazie”. S-ar putea să mai pui câteva kilograme în plus, dar nu cred că ăsta este sfârşitul lumii. Important este să găteşti cu dragoste şi să te simţi bine.

Să cumperi ceva gustos e la îndemâna oricui, dar să faci ceva delicios nu poate oricine. Satisfacţia pe care o ai când guşti din preparatul tău este mult mai mare. Chiar dacă nu a ieşit exact cum doreai, parcă tot nu îţi pare rău. În afară de experienţa pe care ai dobândit-o, mai ai şi amintirile plăcute alături de acel cineva special.

Gătitul creşte armonia în cuplu cu până la 100%

Nu există un studiu care să ateste acest lucru, dar nici nu există unul care să îl contrazică : ))

Se zice că pentru bărbaţi dragostea trece prin stomac ca să ajungă la inimă, dar nici femeile nu sunt imune la această reţetă amoroasă. Eu sunt de părere că o mâncare bună poate să cucerească orice persoană şi poate transforma până şi cel mai mare bot într-un zâmbet.

O reţetă super-reuşită pentru parternerul tău nu am, dar în schimb ştiu unde să o găseşti: întreab-o pe mama sa  😛 .

Nu fac mişto. E posibil ca persoana iubită să fi dezvoltat mai multe preferinţe culinare de-a lungul vieţii, dar ceva mai bun decât ce gătea mama sau tatăl său nu cred că a găsit.

Este şi normal. Chiar dacă aceştia nu erau cei mai buni bucătari din lume, ei au fost primii care i-au gătit şi cei care i-au modelat copilăria. Această ipoteză nu în este general valabilă, dar de cele mai multe ori este adevărată.

Dacă nu mă crezi, întreabă-ţi partenerul  ce mâncare preferă cel mai mult şi cine i-a gătit-o prima oară.

Găteşte ceva ca la maică-sa acasă

Cea mai bună şi uşoară metodă de a face chestia asta este să vorbeşti direct cu mama sa:

află ce reţete îi plăceau cel mai mult,

fă copii după ele, ca să le ai mereu la îndemână şi

– ar fi frumos, dacă chiar ai învăţa direct de la ea ce ai de făcut ca să îţi iasă mâncarea exact cum trebuie.

Partenerul tău o să aprecieze atât faptul că ţi-ai bătut capul că să afli ce preferinţe are, cât şi faptul că te-ai apropiat de mama sa.

Dacă vrei să mergi un pas şi mai departe: invită-i părinţii la masă cu voi.

Încercând să recreezi ceva din copilăria sa îi arăţi cât de mult înseamnă pentru tine fericirea sa. Iar faptul că încerci să afli mai multe despre părinţii săi este încă un lucru foarte important.

Dacă vrei să mergi un pic mai departe şi chiar să obţii un efect WOW, atunci ai putea să creezi şi o cină romantică doar pentru voi doi.

S-ar putea ca acest lucru să nu fie foarte uşor, dar ţine minte că lucrurile bune nu vin niciodată uşor. Chiar dacă nu ţi-au ieşit gogoşile exact ca ale mamei sale sau ciulamaua ta are un gust cam ciudat prima oară când o încerci, ideea este să nu uiţi pentru cine faci asta. Aşa că nu renunţa.

Sunt multe lucruri importante în viaţă, însă dragostea şi mâncarea bună cred că sunt printre cele mai valoroase.

Poftă mare,

Shorin

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog frumos să îl dai mai departe printr-un share ca să ajuţi şi alţi prieteni care sunt în pană de idei!
Dacă te-am ajutat în vreun fel, te rog să dai like la această pagină.
Dacă vrei să primeşti idei de surprize si cadouri regulat, te rog abonează-te la Newsletter.

Leave a Reply