10 (farse) metode de a te „răzbuna” pe persoana iubită

posted in: Diverse | 1

fa dragoste, nu razboi
Probleme în paradis?

Vă iubiţi şi încă mai sunteţi îndrăgostiţi, dar parcă nu mai e ca la început. Parcă fluturii nu mai fâlfâie aşa de tare în stomac, nu? Sau poate asta nu este neaparat cea mai mare problemă a voastră. Poate cea mai mare problemă este că uneori îţi vine să îţi „omori” un pic partenerul :).

Ştiu că sună urât, dar uneori chiar o merită şi chiar e sănătos pentru amândoi ca unul dintre voi să detensioneze situaţia. Nu ţi s-a întâmplat vreodată să te enerveze aşa de tare persoana iubită încât nu ştiai cum să te abţii ca să nu o răneşti la propiu sau chiar şi la figurat?

Eu nu am întâlnit până în ziua de azi un cuplu care să nu se păruiască din când în când. Ai putea chiar zice că este ceva terapeutic.

Ţin minte că am avut şi eu perioade când nu mă certam deloc. Sincer era ok, dar parcă eram un pic „plictisiţi”. Şi, parcă ca o reacţie de autoapărare a relaţiei noastre, se iveşte o ceartă, punem botul amândoi pentru câteva zile şi apoi ne revenim la normal.

Acest lucru este absolut normal, însă problema apare când se face supradoză. Cum adică?

Păi, să zicem că partenerul tău o dă îm bară o dată, de două ori, de trei ori, consecutiv. Atunci ce te mai faci? Ai putea să îi dai omoru’  sau ai putea să te răzbuni un pic mai elegant. Să îi aplici o „corecţie” de care să se bucure amândoi. Nu e tocmai simplu, dar crede-mă că merită.

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război

În anii  `60, în SUA, a apărut o zicală  „Make love, not war” – „Fă dragoste, nu război”. Eu zic că într-o relaţie normală apar anumite momente când e bine să nu alegi între ele, ci să le combini sub forma unei farse servită din adâncul inimii.

Uite câteva metode de a egala scorul cu persoana iubita, dar în acelaşi timp de a păstra armonia între voi:

1) O cameră plină cu baloane. Surpriza asta poţi să o foloseşti de ziua iubitului / iubitei sau chiar şi fără o ocazie specială.

2) Înfăşoară-i maşina sau alt obiect personal voluminos în ciolofan sau în bileţele lipicioase.

 masina ciolofan

Sursă foto

3) Înlocuieşte-i sulul de hârtie igienică cu o rolă de bandă autoadezivă sau de şmirghel.

 banda autoizolatoare

Sursă foto

4) Pentru un parter somnoros (cum sunt eu):pune-i alarma să sune în mijlocul nopţii şi ascunde-i telefonul sau ceasul undeva nu s-ar gândi să îl caute, dar totuşi să se audă. Această farsă o să dea roade atâta timp cât nu dormiţi în aceeaşi cameră 😆 .

5) Trezeşte-ţi partenerul cu 2-3 ore mai devreme. În timp ce doarme, schimbă toate ceasurile din casă cu 2-3 ore înainte şi apoi râzi de partenerul după ce se întoarce de afară fiindcă a văzut că a plecat la muncă cu noaptea în cap.

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

6) Ai mai pus câteva kilograme pe tine în ultima vreme?

Farsa asta e amuzantă, dar s-ar putea ca, după ce te-ai râs bine, să îi cumperi haine noi victimei. Ai doua variante de a o pune în practică:

– ia hainele pentru ziua următoare ale partenerului şi slăbeşte-le cusătura astfel încât la o aplecare uşoară să se rupă sau

– înlocuieşte-i hainele de ziua următoare cu alte haine identice, dar să fie cu 1-2 numere mai mici.

7) Bandă adezivă pe gura robinetului. După culcare furişează-te la baie şi pune nişte bandă adezivă pe gura robinetului, astfel încât atunci când îi dai drumul să poată curgă un jet doar către cel care se va spăla. Ziua următoare, partenerul tău va primi o trezire „hidraulică”.

8) Prăjituri „fierbinţi”. Fă câteva prăjituri de casă şi introdu în aluat mult piper alb sau peperoncino foarte fin tocat. Pune peste ele un bileţel pe care scrii „Nu mânca – prăjituri fierbinţi”.

9) Albă ca zăpada. Farsa asta este cu dedicaţie de la un băiat pentru o fată, dar poate funcţiona şi invers.

10) O prăjitură special pentru tine. I-a un burete de baie şi decorează-l cu frişcă şi diverse topinguri astfel încât să semene cu o prăjitură. Dăruieşte-i parternerului tău acest desert şi amuză-te când încearcă să taie o felie din el.

Uneori un cuplu chiar are nevoie de o dispută aprinsă, dar nici prea des nu e bine. Aşa că te sfătuiesc să îi mai faci câte o farsă în loc să vă luaţi la harţă, e mai plăcut pentru amândoi. Însă, ai grijă fiindcă s-ar putea să începi un război din care greu mai ieşi.

Să fii iubit,

Shorin
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog frumos să îl dai mai departe printr-un share ca să ajuţi şi alţi prieteni care sunt în pană de idei!
Dacă te-am ajutat în vreun fel, te rog să dai like la această pagină.
Dacă vrei să primeşti idei de surprize si cadouri regulat, te rog abonează-te la Newsletter.

One Response

  1. Grigoruta Oana

    Super tari ideile! Ma gandeam si la un ou "fiert' la micul dejun. In realitate oul sa nu fie fiert si chiar ciobit usor astfel incat sa nu curga, iar la impactul iubitului/iubitei sa se faca praf!

Leave a Reply