Cadouri supradimensionate – un vis devenit realitate

posted in: Cadouri | 1
Cadouri mari

Un lucru mai mare înseamnă un lucru mai bun

Ştii şi tu asta în adâncul inimii tale. Cu cât ai mai mult, indiferent în ce domeniu, cu atât te simţi mai bine. Cu cât ai posibilitatea să arăţi lumii cât de departe ai putut să ajungi, cu atât inima îţi creşte şi mai mult.

Aici mă refer mai ales la sentimentele tale pentru ceilalţi, în special pentru sufletul tău pereche. Atunci când te întreabă “Cât de mult mă iubeşti?”, tu îi răspunzi cu “Nu există unitate de măsură atât de mare ca să îţi spun!” Însă, de multe ori, nu este răspunsul tocmai aşteptat.

De aceea tu trebuie să ai în mâneca un as şi să îi arăţi prin fapte, şi nu prin cuvinte, cât de mare este aprecierea şi iubirea pe care o porţi în interiorul tău.

Cadouri care te lasă mască

Azi mi-am propus să îţi scriu despre un gen de cadouri ieşite din comun şi care au un efect WOW. Este vorba despre unele obiecte sau lucruri care pot fi dăruite şi care sunt mărite de 10 ori sau de mai multe ori. Am primit şi eu la rândul meu acest gen de surpriză şi chiar m-a surprins creativitatea şi cadoul unic.

De asemenea, am mai dat câteva exemple pe blog despre cadouri imense şi le poţi vedea aici şi aici.

De “N” ori mai mare

Ca să realizezi şi tu un astfel de cadou ai nevoie de câteva informaţii şi de imaginaţie. Dar înainte de toate trebuie să te gândeşti pentru ce produs ori obiect are o slăbiciune cel care îl primeşte. Dacă nu cunoşti asta, ai putea să încerci să afli ce anume crezi că îi aduce un zâmbet şi cu siguranţă acel ceva ori “N” va fi exact ce îşi poate dori.

Câteva exemple din care te poţi inspira sunt scrise mai jos:

1. Împătimit al dulciurilor – o bomboană uriaşă, un tort imens, o clătită gigant, un ursuleţ / vierme imens din jeleu, o acadea mare, o gumă de mestecat gigantă

2. Fan al cărţilor – o carte cât cel mai mare atlas cu articolele sau citatele preferate

3. “Dependent” de Coca-Cola – un pahar de carton sau o sticlă Coca-Cola înaltă de un metru

4. “Dependent” de McDonalds – un HUGE Big MAC (mare cât o masă)

5. “Dependent” de Kfc – o porţie mare de Kfc (în loc de pui poţi să foloseşti un curcan)

6. Iubitor de produse de panificaţie – o pizza super mare, un corn cu ciocolată XXXXXXXXL, o pâine imensă sau o brioşă, etc.

7. Colecţionar de diferite obiecte – acel obiect mărit de nu ştiu câte ori (monede, pixuri, timbre, etc.)

8. Nebun după amintiri – o ramă foto … de fapt un tablou cât un perete de mare cu o poză super

9. Iubitor de bere –  o sticlă imensă de bere şi plină cu berea preferată

10. Iubitor de cafea, nes –  o ceaşcă mare de cafea plină cu boabe de cafea sau nes

Nu îţi fă griji că nu vei putea obţine toate aceste lucruri în mărimea dorită. Cum spuneam mai devreme, ai nevoie de câtăva imaginaţie. Fie le faci tu, fie apelezi la firme specializate care pot să le facă pentru tine.

Vei face o foarte bună impresie

Dacă te angajezi să faci un astfel de cadou, garantat vei avea numai de câştigat. De ce? Pe de-o parte că îi vei arăta că ştii care sunt “slăbiciunile” celui care îl primeşte, iar pe de altă parte că te vei implica personal să faci un vis nemaiştiut să devină realitate.

Numai gândeşte-te cum ar fi dacă tu ai primi un asemenea cadou şi ai să îţi dai seama cât de originală este ideea. Mai jos am pus un videoclip cu un astfel de cadou şi care sper să te motiveze să pui ideea în aplicare.

La final te invit să spui părerea ta despre ideea de azi şi poate îţi faci curaj să ne povesteşti care sunt cadourile pe care le-ai primit până acum.

Mult succes în toate,

Andru

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog frumos să îl dai mai departe printr-un share ca să ajuţi şi alţi prieteni care sunt în pană de idei!

Dacă te-am ajutat în vreun fel, te rog să dai like la această pagină.

Dacă vrei să primeşti idei de surprize si cadouri regulat, te rog abonează-te la Newsletter.

One Response

Leave a Reply