Alternativa la un cadou scump

posted in: Cadouri | 0

cadou

De ceva timp, cadourile oferite persoanelor publice au devenit motive de îngrijorare, atât pentru cel care primește și pentru cel care dǎruiește, cât și pentru cei din jur. Pânǎ și un buchet de flori este privit suspicios.

Indiferent de ce crede lumea, astfel de oameni au dreptul de a fi plǎcut surprinși. Desigur, pentru a evita crearea unei situaţii neplǎcute celui cǎruia i se adreseazǎ cadoul/surpriza, este bine ca investiţia financiarǎ sǎ fie micǎ.

De aici pornește o altǎ problemǎ: ce-i poţi oferi de valoare unei persoane publice fǎrǎ sǎ cheltui bani mulţi? Rǎspunsul este simplu: timp, atenţie, zâmbete și produse ale imaginaţiei proprii.

Cum a reușit echipa Surprize WOW sǎ surprindǎ.

O dragǎ profesoarǎ și-a serbat de curând ziua de naștere. Este o persoanǎ deosebitǎ, care ne-a ajutat foarte mult în facultate, dar și dupǎ terminarea acesteia.

Pentru toatǎ bunǎtatea de care a dat dovadǎ de-a lungul timpului, simţeam nevoia de a sǎrbǎtori acest moment. Alegerea surprizei a fost o provocare.

Știam cǎ printre colaboratorii dumneaei se aflǎ și diferite instituţii din Franţa și mai știam cǎ avea în birou niște floricele mici care necesitau ghivece. Și așa ne-a venit ideea.

PAS cu PAS

  1. Am cumpǎrat douǎ ghivece (goale, în care urma ea sǎ își așeze florile) și o felicitare.
  2. Am cǎutat … și am gǎsit o cutie simplǎ, asemǎnǎtoare celor de la poștǎ.3
  3. Am învelit fiecare ghiveci în ziare aduse de sora mea din Franţa.2
  4. Am introdus în cutie cadoul și am umplut spaţiile goale tot cu ziare.
  5. Dupǎ ce m-am asigurat cǎ nu existǎ nici o posibilitate ca ghivecele sǎ se spargǎ, am sigilat pachetul.
  6. Am cǎutat pe internet : adresa unui institut de botanicǎ din Franţa, formulare ce seamǎnǎ cu cele ce trebuiesc completate la expedierea pachetelor, sigle ale unei firme de curierat aerian, cod de bare și etichetǎ cu FRAGIL (dar scris în francezǎ).1
  7. Am completat formularele, am adǎugat în WORD și o dată fictivă, sigla firmei de transport și codul de bare. Am scos la imprimantǎ totul. Pentru dublurile codurilor de bare și etichetele FRAGIL, am utilizat coala adezivǎ.
  8. Am bǎgat formularele într-o folie și le-am lipit apoi de cutie. Am decupat și codurile de bare și etichetele și le-am lipit, aleatoriu, pe pachet.5
  9. Am completat felicitarea compunând un manifest al florilor.6

La final, totul arǎta ca un colet trimis din Franţa. Desigur, nu avea ștampile, dar eram convinși cǎ nu ar fi observat. Imaginea de ansamblu era foarte reușitǎ.

Surpriza și reacţia

Ajunși la ea la birou, am bǎgat sub ușǎ felicitarea și am așteptat, ascunși, o reacţie. Imediat s-a deschis ușa și a ieșit zâmbind, sigurǎ cǎ am fost noi. Felicitarea era astfel realizatǎ, încât a reprezentat o surprizǎ în sine.

Fǎcând pe-a neștiutorii, i-am înmânat pachetul spunând cǎ secretara ne-a rugat sǎ i-l dǎm. A fost neîncrezǎtoare prima dată, dar, vǎzând toate etichetele și codurile de bare, a început sǎ se bucure crezând cǎ este un colet cu rezultatele unor probe ce trebuiau sǎ soseascǎ din Franţa.

Îţi dai seama cǎ și ziarele au avut un rol important…pânǎ a gǎsit ghivecele.

Un cadou mic, într-o surprizǎ mare. Reacţia a fost una deosebitǎ și fericirea autenticǎ.

Astfel de sentimente sunt scopul existenţei echipei Surprize WOW.

Putem spune cu siguranţǎ: Misiune îndeplinitǎ!

Dacǎ ești în cǎutarea mai multor idei de surprize și cadouri, le vei gǎsi aici!

Dani

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog frumos să îl dai mai departe printr-un share ca să ajuţi şi alţi prieteni care sunt în pană de idei!

Dacă te-am ajutat în vreun fel, te rog să dai like la această pagină.

Dacă vrei să primeşti idei de surprize şi cadouri regulat, te rog, abonează-te la Newsletter.

Leave a Reply